Nicușor Dan a anunțat când va depune jurământul și care sunt primele trei măsuri pe care le va lua ca Primar General / „Există o datorie de vreo 4 miliarde de lei, la PMB”

Nicușor Dan a anunțat când va depune jurământul și care sunt primele trei măsuri pe care le va lua ca Primar General / „Există o datorie de vreo 4 miliarde de lei, la PMB”
Nicușor Dan preia mandatul la conducerea Primăriei Municipiului București / Galerie foto: Alexandra Pandrea
Publicat: 28/10/2020, 03:26
Actualizat: 28/10/2020, 03:31

Nicușor Dan, primarul ales al Capitalei, a anunțat marți seară, la Digi 24, când va depune jurământul, alături de consilierii generali, și care sunt primele trei măsuri pe care le va lua ca Primar General: criza sanitară, problema căldurii și criza financiară a instituției.

„Am fost validat de două instanțe, s-a terminat cu cele 52 de contestații. Joi, la amiază, o să depunem jurământul – primari și consilieri generali”, a precizat Nicușor Dan.

El a mai spus că îi pare rău că a pierdut aceste săptămâni, în care nu și-a putut preluat mandatul, pentru că ar fi încercat să rezolve o parte dintre problemele cu care se confruntă Bucureștiul.

„Întârzierea mandatului vine din acele apeluri pe care oameni din PSD le-au făcut. (…) Suntem la o lună de la alegeri, în acest interval am avut un primar, Gabriela Firea. Ce a făcut în această lună de mandat? N-am văzut nicio poziție publică, nici pe criza sanitară, nici pe Termoenergetica. Am avut un primar absent”, a completat el.

Nicușor Dan a mai spus că are doar „informații parțiale” despre ce s-a întâmplat în acest interval în Primăria Capitalei.

„Am informații că în companiile municipale s-au semnat contracte colective de muncă, ca să fie mai greu ca oamenii ăia să fie dați afară, am informații că s-au făcut angajări pe posturi, pentru că oamenii ăia erau unii dintre apropiați care nu aveau definitivat contractul de muncă. O să le vedem când suntem acolo, în premieră presa o să aibă acces total. Există voința politică pentru ca aceste companii municipale să fie desființate, voință politică exprimată de noua majoritate PNL-USR-PLUS”, a afirmat Primarul General.

„Datorii de vreo 4 miliarde de lei, la PMB”

Nicușor Dan a spus că cea mai grea problemă este „criza financiară” de la Primăria Municipiului București (PMB).

„Există facturi întregi și drepturi care n-au fost plătite. La o estimare grosieră există o datorie curentă de vreo 4 miliarde de lei, care înseamnă practic un buget local”.

Despre poluarea din Capitală și din Ilfov

Noul primar al Capitalei a spus că nu există o stație corectă de monitorizare, pentru depistarea mai rapidă a poluatorilor și, în plus, PMB are un laborator mobil pentru care plătește anual mentenanță, dar pe care nu l-a folosit niciodată „din incompetență”.

„Nu cred că au acut vreun interes, pentru că în general poluatorii pe care i-a descoperit Garda Națională de Mediu nu sunt cine știe ce sfere de influență, sunt oameni care recuperează deșeuri, le ard. O altă parte a problemei sunt miile de locuri din București și Ilfov în care de depozitează ilegal gunoi. Asta este o problemă uriașă, pe care polițiile locale trebuie să le rezolve”, a anunțat Nicușor Dan.

El a adăugat că pe platforma lansată pentru fi expuse diverse probleme din Capitală, bucurestiumilit.ro, au fost semnalate numai în București peste 2.000 de locuri în care „de ani de zile se aruncă gunoi”.

„Primele trei urgențe” pe care Nicușor Dan își propune să le rezolve

Noul primar a vorbit și despre concedierile anunțate de Ilie Bolojan la Consiliul Județean (CJ) Bihor.

„O să facem evaluarea asta, fără discuție. Din fericire pentru domnul Bolojan, domnia sa a preluat un consiliu județean care nu era într-o situație financiară de aproape faliment în care ne găsim noi acum”.

„O să facem asta, numai că primele trei urgențe pe care îmi propun să le rezolvăm sunt: criza sanitară – unde n-a existat o colaborare între primărie, minister, DSP și celelalte instituții, asta trebuie inventată în momentul ăsta; termia – noi nu avem rezolvată și urmează iarna; și criza financiară – chiar azi au fost mai multe știri legate de anunțul Direcției de Asistență Socială din primărie, care a spus că nu are bani pentru a plăti indemnizația pentru persoanele adulte cu dizabilități. Pentru municipiul București astea sunt primele trei lucruri pe care urmează să le facem”, a mai afirmat Nicușor Dan.

VIDEO: Digi 24

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Mesaj dur din partea unui general ucrainean pentru Donald Trump: Poporul nu vrea negocieri cu...
Chinurile prin care a trecut Silviu Prigoană! L-a DISTRUS cine se aștepta mai puțin...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
O destinație paradisiacă din Turcia s-a saturat de britanici: „Ei vor doar să bea și...
Silviu Prigoană, înmormântat în secret! Fiul său cel mare a confirmat. PRIMELE IMAGINI
Silviu Prigoană a fost înmormântat azi. Mesajul transmis de familia acestuia
Astăzi este Lăsata Secului înainte de Postul Crăciunului 2024. Ce tradiții și obiceiuri se respectă...
Diversiune cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană! Unde a fost depus, de fapt
Boala secretă de care suferă Oana Paraschiv. Colega lui Mihai Găinușă a recunoscut tot după...
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să...
Cum arată CAVOUL lui Prigoană! FOTO EXCLUSIV
O femeie în vârstă de 75 de ani din Mureș și-a pierdut viața într-un accident...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Cum semnalizezi și încadrezi pe bandă dacă virezi STÂNGA la giratoriu?
Cu o pizza pe masă, Nicuşor Dan le arată bucureştenilor unde se duc banii oraşului
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Teo Trandafir este în doliu, dar nu poate plânge: N-am voie, voi fi exact cum el și-a dorit
O stațiune cochetă și liniștită, la o oră și jumătate de Capitală
Finala Asia Express, 13 noiembrie 2024. Ce echipă a câștigat sezonul 7. Nicolai Tand și...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca...
Decizia neașteptată luată de familia lui Silviu Prigoană! Marele om de afaceri a fost înmormântat...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Alan Turing, spărgătorul de coduri naziste. Condamnat pentru homosexualitate, a scăpat de închisoare acceptând castrarea...